X

Puteti compara maxim 4 produse! Primul produs adaugat in lista a fost sters.

Produse

Conferința și gala PPTT 2017

publicat in: Stiri // publicat pe: 27.11.2017

Vineri, 23 noiembrie 2017, a avut loc la București, conferința "Specialiștii ferestrelor, fatadelor și sticlei" și gala aniversară a 15 ani de la constituirea Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT).

La conferință au fost invitați să participe reprezentanții celor mai importante firme din domeniul furnizării de materiale destinate execuției de ansambluri termoizolante care au susținut prezentări despre cele mai noi sisteme din portofoliul propriu și în același timp cele mai noi tehnologii de pe piață.

În cadrul conferinței „Specialiștii ferestrelor, fatadelor și sticlei”, compania Temad a prezentat sistemul Illbruck i3 pentru etanșarea ferestrelor și fațadelor. Vezi aici prezentarea.

Conferința a fost urmată de gala "15 ani de activitate PPTT" care a prilejuit acordarea unor premii producătorilor de tâmplărie din aluminiu și din PVC, firmelor active în domeniul vitrajelor izolante și sticlei. Cu această ocazie companiei Temad i s-a acordat Premiul de Excelență ca recunoaștere a efortului depus la promovarea componentelor de înaltă calitate utilizate în industria de tâmplărie termoizolantă și susținerii activității patronale între anii 2012-2017.

Conferința și gala PPTT 2017
Comentarii
Nu sunt comentarii
Scrie un comentariu

Consideri că ai aptitudinile necesare pentru a face parte din echipa TEMAD? Îţi doreşti un loc de muncă într-o companie de succes? Vezi aici care sunt posturile disponibile!
Urmărește-ne pe rețelele sociale.



Înscrie-te la newsletterul nostru pentru a primi informații cu privire la noile produse și servicii. Completează adresa de email.

powered by teamshare
© Copyright 2017 Temad
designed by headstart.ro
Produse